Reîncărcare

Ne reîncărcăm puterile de câteva ori pe an. Acesta este adevărul. Este modul în care funcționam și, chiar dacă recunoaștem sau nu, lucrăm cu proiecte. Proiectele pot fi diferite, însă toate sunt pline de emoție. Mai multă sau mai puțină, directă sau indirectă, simțim emoția în sufletul nostru și, uneori, ne sleiește de puteri. Evident că este numai o impresie, pentru că Dumnezeu îi dă omului putere să le ducă pe toate.

Uneori, satisfacția proiectelor de scurtă durată înlocuiește reîncărcarea. Sunt momente de fericire spontană ce vin din fericirea copiilor și a părinților. Asta dacă vă întrebați de ce facem și proiecte mici și intense. Alteori, proiectele curg pe îndelete, cu hopuri și fundături din care trebuie să le scoatem din când în când.

Unii merg la serviciu în fiecare dimineață. De la 8 la 16. Apoi merg acasă și se decuplează de la joburile zilnice. Își văd de familiile lor, de emoțiile lor, de provocările lor personale. Noi suntem altfel. Amestecăm proiectele în viața noastră personală, pentru că altfel nu am reuși să avem succes. Totul devine o învălmășeală de sentimente și emoții din care nu scapă nici copiii noștri și nici partenerii noștri.

Participăm cu toții la marele spectacol al vieții în care noi suntem numai bieți tehnicieni. Scenarist este Dumnezeu, regizori sunt oamenii simpli, iar decorul este asigurat de mediul înconjurător. Uneori mai vesel, alteori mai trist. Dar real de fiecare dată. Actorii principali sunt, de regulă, cei mai puțini norocoși dintre noi. Își joacă rolurile cu demnitate, o demnitate pe care o întâlnești de cele mai multe ori la cei năpăstuiți de soartă. Se pare că atunci când dăm cu adevărat de greu, devenim mai simpli și mai drepți. Nu mai suntem interesați de lumea din jurul nostru, nu vrem să arătăm că suntem altceva decât suntem de fapt.

Meseria noastră, dincolo de metafora piesei de teatru, a fost și va rămâne legată intrinsec de trăirile noastre. Și credem că așa funcționează viața: efort, avânt, maturitate, epuizare și, la final, reîncărcare.

 

„Nu-mi ajunge toată viața să vă mulțumesc!” – Jurnal de prematur

În toiul nopții, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Constanța, ajunge o tânără îmbrăcată în mireasă, însărcinată în 27 de săptămâni.

Așa sună povestea tinerei care a născut în noaptea nunții:

„Spun că mi-a fost salvată nunta de către formație, deoarece la ora 01.30 eu am părăsit propria nuntă. Am ajuns în urgența Spitalului județean Constanța cu hemoragie masivă, fiind în pericol de moarte atât eu, cât și copilul meu. Aici începe altă poveste: am descoperit oameni minunați, puțin spus oameni, adevărați îngeri și profesioniști. La ora 01.32 ajunsă în urgență, la ora 01.48 născusem deja o minune de băiețel.

Oameni pricepuți, oameni care și iubesc meseria, oameni care nu cer bani, oameni interesați de viața pacientului, oameni…pur și simplu OAMENI! Nu-mi ajunge o viață întreagă să le mulțumesc și să le ofer recunoștința mea, doamnelor doctor care m-au operat, dr. Georgiana Duță, dr. Anca Tureac, doamnelor doctor care mi-au îngrijit și îmi îngrijesc copilul încă de la naștere, dr. Monica Surdu, dr. Livia Frățiman și dr. Ioana Arnăutu.

N-o să uit să amintesc și asistentele medicale, care s-au comportat exemplar, și nu doar cu mine, un caz care ar putea impresiona – nu le e dat zilnic să primească, în urgență, femei îmbrăcate în rochie de mireasă.

Există oameni minunați în cadrul Spitalului clinic județean de urgență Constanța. Nu-mi ajunge toată viața să vă mulțumesc că mi-ați salvat viața mie și copilului meu! Cu cea mai mare sinceritate, și cu cel mai mare respect, vă iubesc!”

Astfel de povești ne emoționează și sunt motivul pentru care mergem mai departe cu proiectul de Reconstrucție a Secției de Terapie-Intensivă a Spitalului Județean Constanța, proiect realizat cu sprijinul Fundației Vodafone și alături de Asociația Inima Copiilor.

„La Secția de Neonatologie, aproape întotdeauna viața bate filmul. Astfel de cazuri sunt motivul pentru care noi mergem mai departe cu proiectele noastre. Iată de ce este prioritar să avem o secție performantă de Terapie-Intensivă la Constanța”, a spus Alina Pătrăhău (Vasea), fondatoarea Asociației Dăruiește Aripi.

Persoanele fizice pot sprijini Asociația Dăruiește Aripi direcționînd 2% din impozitul pe venit.

Companiile pot contribui cu 20% din impozitul pe profit.

Sau printr-o contribuție, în LEI sau EURO, în contul Asociației:

Titular cont: Asociatia DARUIESTE ARIPI
CUI: 314 827 67
IBAN LEI: RO 70 BTRL RON CRT 020 750 3901
IBAN EURO: RO 20 BTRL EUR CRT 020 750 3901
Banca: BANCA TRANSILVANIA, sucursala Constanta
COD BIC/SWIFT: BTRLRO22

 

Achiziții de echipamente medicale în beneficiul copiilor din spitalele constănțene

Campania Cora „Luna inimilor deschise” a strâns 129.776 lei din donațiile clienților și din sumele oferite de hipermarketurile Cora Brătianu și Cora City Park din Constanța. Cu ajutorul acestei sume, am utilat cu echipamente medicale Secțiile de Pediatrie din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, precum și din Spitalul Clinic de boli infecțioase Constanța.

„Echipamentele achiziționate contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare și la confortul micilor pacienți”, ne-a mărturisit dr. Aura Gherghina, medic specialist în secția de boli infecțioase copii.

Clienții Cora România care și-au făcut cumpărăturile în Constanța au dovedit, încă o dată, că sănătatea copiilor este prioritară pentru orașul nostru.

„Este o mare bucurie să vedem cum mai multe suflete își unesc eforturile pentru a dărui, iar campania Cora este un real exemplu de implicare în comunitate: de la echipa de management, la doamnele de la casele de marcat, până la medicii rezidenți care au făcut voluntariat și constănțenii care au donat. Le mulțumim tuturor pentru dedicarea cu care au făcut posibil, și anul acesta, ca mii de copii să aibă șansa unui diagnostic și a unui tratament adecvat, cu ajutorul aparaturii performante și a formării echipei medicale”, a spus Alina Pătrăhău (Vasea), fondatoarea Asociației Dăruiește Aripi.

Parteneriat de responsabilitate socială. Azi despre KFC România.

CSR sau responsabilitatea socială corporativă, cuvinte pompoase care ascund povești cu suflet. În limbaj de business, departamentul de responsabilitate socială corporativă adună acțiuni, principii și practici prin care o companie se implică într-o societate, cu scopul de a asigura un impact pozitiv al activității sale și de a contribui la dezvoltarea acelei societăți.

Pe scurt, asta înseamnă că angajații fac voluntariat în folosul comunității în care activează. Și sunt din ce în ce mai multe companii care fac sau își doresc să facă astfel de schimbări în bine. Luna aceasta, salutăm compania KFC, care a ales să se implice în trei cazuri sociale din județul Constanța. Noi am fost doar mijlocitorii, ei s-au implicat concret să aducă un zâmbet, căldură și puțină speranță acestor familii.

Curs de oncologie pentru asistentele de la Secția de pediatrie a Spitalului Județean Constanța

Luna septembrie este luna internațională a conștientizării cancerului la copii, subiect abordat de către dr. Adriana Apostol în prelegerea anuală pe care o susține asistentelor specializate în pediatrie. Dr. Apostol a împărtășit informații științifice de ultima oră legate de oncologia pediatrică, fiind atât un context de învățare, dar și de a pătrunde în acest univers atât de emoțional.

Deși cauzele cancerului la copii nu sunt nici pe departe cunoscute, apar tot mai multe progrese în medicină, iar dr. Apostol speră ca terapiile biologice și abordările medicale noi să devină arme eficiente împotriva cancerului, cu efecte adverse mai puțin semnificative pe termen lung pentru copii.

E viața noastră. Sau nu.

Obișnuim să spunem că „e viața noastră și facem ce vrem cu ea”. Dar cât este oare de adevărat? Cât de mult este a noastră și cât de mult putem să facem ce vrem cu ea?

În principiu, nimeni nu ne poate opri să ne schimbăm drumul, atunci când credem de cuviință să îl părăsim pe cel prezent. Dar surpriză: cu cât suntem mai valoroși și mai utili în ceea ce facem, cu atât mai greu suntem de înlocuit. Și cu atât mai greu ne este să ne schimbăm drumul. Sigur, totul este subiectiv. Pentru a face cu adevărat bine celor din jurul nostru trebuie ca și ei să și-o dorească. Apoi, utilitatea faptelor noastre se măsoară în unități de valoare obiective. Degeaba credem noi că suntem utili, dacă dovezile palpabile susțin contrariul. Așadar, felul în care măsurăm efectele determină de multe ori părerea celor din jur în legătură cu faptele noastre. Se pare că o primă lecție pe care o învățăm este să măsurăm permanent efectele. Pentru noi și pentru cei din jur.

Revenind la existența liberului arbitru, se pare că Dumnezeu ni l-a lăsat pentru ca numai noi să putem hotărî, fără a fi constrânși în vreun fel. Dar libertatea oferită este condiționată de toate lucrurile și sentimentele care ne înconjoară. Apare aici întrebarea care ni se aplică: odată începută aceasta profesie, ne mai putem îndrepta în altă direcție? Odată ce am simțit că am influențat, fie și puțin, soarta unui copil – bolnav sau nu – mai putem alege să nu repetăm isprava? Odată ce am simțit recunoștința celor din jur și entuziasmul lor concentrat în jurul acțiunilor noastre, mai putem deveni corporatiști sau bugetari?

Rămâne numai să ne putem continua drumul cât mai drept cu putință. Pentru că domeniul nostru este un fel de antreprenoriat. Suntem proprii noștri șefi. Alegem singuri proiectele în care ne implicăm. Avem voie să greșim și să înregistrăm succese. Hotărâm singuri ce resurse alocam și cât timp folosim pentru fiecare proiect demarat. Dimensiunea și amploarea implicării noastre ține de felul nostru de a fi. Unii preferă o „afacere” de familie în care țin totul sub control. Alții se orientează către proiecte majore, cu implicații multiple, proiecte cărora nu le întrezăresc limitele și care ating foarte mulți beneficiari.

Nu există bine și rău. Fiecare lucru care ne caracterizează este bine ales și bine făcut. Douăzeci de perechi de papuci dăruiți la timpul potrivit, de către o persoană care nu a putut dărui vreodată ceva, sunt la fel de valoroși ca un proiect național care schimbă sistemul în următorii zece ani.

Rămânem deci cu întrebarea: în ce măsură facem ce vrem cu viața noastră? Probabil că meseria oamenilor este aleasă dinainte de către cineva. Fiecăruia i se potrivește ceva anume, trebuie doar să descopere acel ceva. Orice ți se potrivește trebuie făcut cu plăcere și entuziasm. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege asta. Chiar și greșelile au valoarea lor atunci când învățam din ele, se pare însă că suntem cumva canalizați către ceea ce facem mai bine.

Cam atât cu auto-reflexia de vară. A venit toamna și vom fi din nou ocupați. La treabă!

Donează rechizite pentru copiii eroi!

În luna septembrie, colectăm la Centrul Medical Focus rechizite școlare pentru familiile cu copii bolnavi din județul Constanța. Ana, colega noastră, vă stă la dispoziție cu toate detaliile la 0745 864 034.

Pe Rodica și pe mama ei, Ionela, le știm de mulți ani. Dar până de curând, când am reușit să stăm de vorbă mai mult, nu am realizat în ce condiții locuiesc. Sunt o familie tânără și numeroasă, având patru copii și un destin foarte încercat. Rodica, fetița mijlocie, a fost diagnosticată de la trei ani cu limfom Hodgkin nodular scleros.

Din cauza vârstelor foarte fragede ale fraților ei și a faptului că mama nu avea cu cine să îi lase pe ceilalți trei, fetița a urmat curele de chimioterapie la Constanța, în Centrul Medical de Zi Focus, primul nostru proiect de succes. Rodica a fost unul dintre primii pacienți care au efectuat integral curele de chimioterapie la Constanța, sub îndrumarea dr. Adriana Apostol. Închipuiți-vă ce înseamnă pentru un copil de patru ani un cocktail de patru citostatice administrat în 12 ședințe de chimioterapie la fiecare două săptămâni. Boala a maturizat-o foarte mult. Rodica nu râde. Este o fetiță retrasă, foarte cuminte și ascultătoare. Nouă, celor care o vedem mai des – venind periodic la spital pentru monitorizarea evoluției bolii — ne-a spus că își dorește să se facă asistentă medicală, să ajute și ea, la rândul ei, alți copii bolnavi.

Am fost acasă la Rodica și am realizat cât de mare este pericolul de a apărea complicații în starea ei. Întreaga familie locuiește în casa bunicilor: mama, tata și cei patru copii (cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani). Casa are două camere cu podele din pământ și parchet pe tavan – soluție rapidă de a opri ploaia să pătrundă în casă, cât timp Rodica era în tratament.

În ciuda condițiilor grele în care trăiesc, casa este foarte curată. Dacă nu am fi fost în vizită la ei, nu am fi bănuit condițiile în care trăiește familia Olteanu, având în vedere faptul că fetița și mama erau foarte curate și îngrijite când veneau la spital.

Toți cei patru copii merg la grădiniță și școală și le place mult să învețe. În această vară, Ionela a lucrat sezonier la un hotel din Mamaia, la 40 de km de satul în care locuiește. S-a angajat ca să aibă suficienți bani pentru hainele și rechizitele copiilor necesare la școală.

Cazul lor nu e singular din păcate. Sunt multe familii cu copii bolnavi aflați fix în aceeași situație. Ce spuneți? Ne ajutați cu rechizite, ghiozdane și alte lucruri utile copiilor pentru școală?

Vești de pe șantier

Vara aceasta a fost dedicată punerii la punct a tuturor detaliilor ce preced „trecerea pe curat a secției de nou-născuți”, așa cum spune Florin, inginerul nostru. Au avut loc numeroase întâlniri între șeful de șantier, arhitecți, medici și DSP, vizite la pompieri, departamentele de urbanism din primărie, RAJA etc.

E o mare bucurie și mulțumire să întâlnim profesioniști care își pun toată expertiza în slujba binelui. De exemplu, discuția despre amplasarea unei uși a generat întâlniri la cel mai înalt nivel, pentru că nu vrem să omitem vreun detaliu atunci când vine vorba de siguranța micuților pacienți.

De asemenea, am început refacerea scărilor din zona scării secundare de evacuare. Urmează montarea echipamentelor de desfumare, igienizarea și amenajarea zonei lifturilor centrale de la etajul opt.

Proiectul de Reconstrucție a Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța nu este unul ușor, dar aduce oameni frumoși împreună, oameni dedicați să îl realizeze în cele mai mici detalii.

(Va urma)

Luptăm sau fugim? Luptăm, desigur!

Încrederea, deschiderea și profesionalismul stau la baza relației medic-pacient. Iar atunci când pacientul este un copil e musai ca toate aceste premise să fie îndeplinite. Cunoaștem cu toții hibele sistemului nostru medical și cât de greu îi este unui medic tânăr român să decidă că merită să rămână în România. Mai mult decât atât, ce poate fi mai frustrant atunci când medicii își doresc să își diversifice expertiza, sunt acceptați la cursuri de prestigiu, dar nu au fondurile necesare?

Dr. Staicu-Anghel din cadrul Spitalului Județean Clinic de Urgență Constanța a urmat „Cursul de ecografie pentru diagnoză și managementul bolii în Displazia infantilă de șold” oferit de Doctors Academy din Marea Britanie. În România, incidența malformației luxante a șoldului este de 1 la 1.000 de nou-născuți.

Cu ajutorul donațiilor strânse în cadrul campaniei #lunainimilordeschise, desfășurate de Cora România, am decontat contravaloarea acestui curs care dezvăluie informații importante în diagnosticarea și tratarea micilor pacienți.

Mulțumim, Cora România. Lucrurile încep să se schimbe cu sprijinul vostru!