Dragi prieteni,
Se apropie sfârșitul de an, iar noi, Asociația Dăruiește Aripi, venim către voi cu rugamintea de a duce mesajul nostru mai departe, în încercarea de a finaliza proiectele noastre.
Dăruiește Aripi este de ani de zile în centrul luptei pentru viață a copiilor bolnavi de cancer și a prematurilor. Uneori, lupta noastră a dat roade, alteori nu, însă întotdeauna am făcut totul pentru a răzbi, cu gândul la soarta celor mai putin norocosi.
Sperăm că pentru voi a fost un an bun, cu momente de bucurie și cu mici satisfacții. Pentru noi, a fost un an ca toți ceilalți, un an de luptă cu neajunsurile sistemului de sănătate, unul în care am identificat multe lipsuri și am reușit să acoperim câteva dintre cele mai importante.
Suntem în plină derulare a proiectului de reconstrucție și modernizare a Secției de terapie intensivă nou-născuți și a Compartimentului de prematuri de la Spitalul Județean Clinic de Urgenta Sfântul Apostol Andrei din Constanța, singurul compartiment de terapie intensivă neonatală din cadrul unei maternități de gradul 3 din zona de Sud-Est a României. Sperăm ca până la sfârșitul primei jumătăți a lui 2019 să inaugurăm noua secție în care se vor salva mii de vieți de copii ce au nevoie de ajutor.
O altă bătălie pe care ne-am asumat-o pentru anul 2019 este legată de deplasarea personalului medical din Centrul Medical Focus acasă la copiii bolnavi de cancer din Dobrogea pentru tratamente, analize și monitorizare a bolii. Am început acest proiect în martie 2018 și dorim să îl continuăm.
Am privit ani de zile efortul supraomenesc al copiilor bolnavi și al familiilor acestora, venind la spital în condiții uneori inumane, purtând cu ei pe drumuri suferința, pentru o simplă analiză sau o injecție fără de care viața le-ar fi devenit un calvar. Anul acesta, ne-am hotărât să alinăm această suferință greu de dus. Am pus la punct un proiect prin care ajungem acasă la toți copiii bolnavi de cancer din Dobrogea. Îi îngrijim pe copii și le sprijinim familiile nevoiașe care au fost lovite de această neșansă.
Vrem să transformăm acest proiect pilot într-un exemplu național, pentru ca toți copiii din țară să aibă parte de același tratament. Suntem oameni și, dacă vrem cu adevărat, putem merge în casele copiilor, în loc să îi aducem pe ei într-un loc în care ar trebui să ajungă cât mai rar. Am început acest proiect și, cu ajutorul vostru neprețuit, vrem să îl continuăm.
Căutăm companii sa ne sprijine prin direcționarea a 20% din impozitul datorat statului, pentru a continua. Oricând ne puteți vizita la sediul nostru de la Centrul Medical Focus din ambulatoriul Spitalului Județean Constanța, sau ne puteti suna la 0723 215 387 sau 0732 405 986. Vă prezentăm mai jos și matricea de performanță financiară a organizației Dăruiește Aripi, care dovedește încă o dată, prioritățile noastre în ceea ce privește alocarea resurselor în proiectele noastre.