„Povestea lui Eu Pot!” a devenit cu adevărat o poveste. Până când nu este citită de mulți copii, până când nu este apreciată și până când nu trezește în sufletele lor acele sentimente pe care dorim să le găsim cu toții, ei bine până când toate astea nu se întâmplă, „Povestea lui Eu Pot!” nu este cu adevărat o poveste.
Fără să intuim succesul ei, am tipărit 3000 de cărticele. Apoi, am hotărât să mai tiparim 4000. Am realizat până la urmă că succesul proiectului nostru nu se măsoară în numărul de cărticele împărțite, ci în amploarea schimbării pe care reușim să o producem. În perspectiva care ni se deschide înainte de a hrăni sufletele tinere cu hrană spirituală. „Povestea lui Eu Pot!” ne-a arătat spațiul care trebuie să fie umplut, spațiul din viețile fragede ale copiilor noștri care are nevoie de empatie și compasiune. Ne-a obligat să continuăm. Să inovăm în așa fel încât copiii noștri să poată sedimenta în sufletelele lor nevoia de a ajuta. De a face lucruri bune. Se spune că educația primară provine din cei 7 ani de acasă. Mai departe este rolul combinat al familiei și al educatorilor de a transmite copiilor ceea ce trebuie să înmagazineze.
Așa cum avem nevoie de română și matematica, de istorie, geografie și biologie, așa cum unii încearcă să transmită în școli educația financiară, tot așa avem nevoie că cei mici să deprindă abilități sociale, să învețe să observe deficiențe și să găsească soluții fără că acestea să le dea o satisfacție individuală. Satisfacția colectivă însă, poate să găsească motivații, să adune energii, ea poate face următorii membrii ai societății să crească ca și indivizi responsabili, gata să acționeze atunci când lipsurile comunității o reclamă. Credem că acesta este secretul evoluției noastre. Secretul scurtaturii pe care trebuie să o găsim printre hatisurile vieții noastre aglomerate. Scurtătură care ne va duce spre o nouă dimensiune. Cea a bunăstării spirituale.