Primele 8 luni din 2020 în proiectul nostru de vizite medicale acasă la copiii cu boli grave din Dobrogea

Fetița cu nume de floare din imagine duce cea mai mare luptă. Rutina ei nu e obișnuitul somn- mâncare-joacă ci tratament, stare de rău și o permanentă căutare de alinare în brațele mamei.

E greu de pus în cuvinte viața trăită de copiii sub tratamentul unei boli cronice grave. Și sentimentele care ne încearcă ori de câte ori le pășim pragul, acasă la ei, când părinții ne întâmpină sfioși și recunoscători pentru că am ajuns să le tratăm copiii. Pentru ea și alți copii ca ea, principala noastră preocupare este să atragem constant companii care să susțină derularea acestui proiect, în care personalul medical din oncologia pediatrică de la Constanța iși deruleaza actul medical in cele mai bune conditii.

În primele opt luni ale lui 2020 am călătorit 10.321 kilometri și am efectuat 190 de vizite medicale, depășind cu 61% estimările de la începutul anului, pentru că pandemia ne-a forțat pe toți să ne repliem și astfel  s-a mărit numărul vizitelor din acest program.

În plus, amenințarea Covid ne obligă să fim constant în alertă și să nu precupețim niciun efort pentru protecția micuților încercați de boală și familiile lor. Am achiziționat și folosit peste 1500 de echipamente de protecție în timpul vizitelor și astfel, putem să raportăm că niciun copil din evidența noastră și nici personalul medical nu s-a îmbolnăvit.

Putem afirma cu mândrie că datorită acestui proiect în sfera oncologiei pediatrice, zona Dobrogei este singura zonă din țară care, grație acestui proiect nu are niciun caz pierdut din evidență iar tratamentele și monitorizările s-au desfășurat la timp.

Cum am reușit asta, poate ne întrebați?
Cu multă dragoste pentru ceea ce facem, cu enorm de multă empatie din partea personalului medical care a decis ca în timpul liber să fie parte din acest program și nu în ultimul rând cu generoasa susținere a sponsorilor noștri.

Ne-am ales unii pe alții sau viața ne-a adus împreună? Nu știm să răspundem acestei întrebări dar ne bucurăm că împreună găsim rezolvare acestui puzzle prețios, care este viața unui copil cu cancer.

Meniu