Cum putem transparentiza administrarea şi funcţionarea unei secţii sau a unui anumit spital?
Multe asociaţii şi fundaţii contemplează condiţiile improprii din spitalele de stat şi pe alocuri intervin pentru a amenaja spaţii dedicate copiilor sau persoanelor afectate de cancer. Toate discuţiile privind construcţia sau renovarea pe care statul ar trebui să le înceapă rămân la faza de intenţii, studii de fezabilitate, nereuşite şi amânări. Acesta este motivul pentru care deseori, în interacţiunile dintre asociaţii, fundaţii şi instituţii străine, renovarea anumitor secţii este greu de înţeles, în condiţiile în care investiţiile din donaţii şi sponsorizări sunt lăsate după finalizare în grija aceloraşi manageri care nu au reuşit să obţină finanţări din partea statului, aceloraşi manageri care au afişat indiferenţă faţă de nevoile copiilor sau în general, ale pacienţilor.
Acesta este motivul pentru care noi credem că astfel de modernizări sau renovări ar trebui să vină la pachet cu pretenţia celor care investesc de a administra sau monitoriza formal într-un fel sau altul investiţia după finalizare.
În condiţiile în care proprietatea rămâne fără doar şi poate cea a statului, administrarea, supravegherea, coordonarea activităţii, ar trebui să revină comunităţii, pentru că entitatea renovată sau reconstruită să iasă din cercul vicios al proastei administrări a statului şi să între pe făgaşul participării sociale.
Despre ce vorbim de fapt? Despre un consiliu de supraveghere format din membrii de vază ai comunităţii, fără alte interese decât acela de a face lucrurile să meargă, de a transparentiza administrarea şi funcţionarea unei anume secţii sau a unui anumit spital. Rolul acestui comitet ar putea să fie chiar şi unul consultativ, în condiţiile în care toată activitatea lunară a unei astfel de entităţi ar fi monitorizată şi sprijinită la nevoie de către sponsorii care stau aproape. De ce nu se întâmplă asta? Din acelaşi motiv din care nu se întâmplă nici alte lucruri atât de evidente. Administrarea unui spital trebuie făcută ambidextru: cu o mâna să fie condus operaţional şi cu altă mâna să fie coordonat şi monitorizat din punctul de vedere al investiţiilor şi al îmbunătăţirii serviciilor livrate comunităţii. Din păcate, de cele mai multe ori, lucrurile sunt făcute cu o singură mână, nu din rea voinţă, ci din inerţie.
Cum ar fi dacă am rupe această inerţie? Cum ar fi dacă am crea o obişnuinţă a faptului că toate secţiile renovate cu ajutorul fundaţiilor sau asociaţiilor să fie ulterior supravegheate de către comunitatea sponsorilor. Credem că totul ar merge mult mai bine înainte. Credem că aceste eforturi nu s-ar opri la stadiul de finalizare a construcţiei. Credem că eforturile ar continua şi ar ajunge la niveluri greu de bănuit astăzi.
