E viața noastră. Sau nu.
Obișnuim să spunem că „e viața noastră și facem ce vrem cu ea”. Dar cât este oare de adevărat? Cât de mult este a noastră și cât de mult putem să facem ce vrem cu ea?
În principiu, nimeni nu ne poate opri să ne schimbăm drumul, atunci când credem de cuviință să îl părăsim pe cel prezent. Dar surpriză: cu cât suntem mai valoroși și mai utili în ceea ce facem, cu atât mai greu suntem de înlocuit. Și cu atât mai greu ne este să ne schimbăm drumul. Sigur, totul este subiectiv. Pentru a face cu adevărat bine celor din jurul nostru trebuie ca și ei să și-o dorească. Apoi, utilitatea faptelor noastre se măsoară în unități de valoare obiective. Degeaba credem noi că suntem utili, dacă dovezile palpabile susțin contrariul. Așadar, felul în care măsurăm efectele determină de multe ori părerea celor din jur în legătură cu faptele noastre. Se pare că o primă lecție pe care o învățăm este să măsurăm permanent efectele. Pentru noi și pentru cei din jur.
Revenind la existența liberului arbitru, se pare că Dumnezeu ni l-a lăsat pentru ca numai noi să putem hotărî, fără a fi constrânși în vreun fel. Dar libertatea oferită este condiționată de toate lucrurile și sentimentele care ne înconjoară. Apare aici întrebarea care ni se aplică: odată începută aceasta profesie, ne mai putem îndrepta în altă direcție? Odată ce am simțit că am influențat, fie și puțin, soarta unui copil – bolnav sau nu – mai putem alege să nu repetăm isprava? Odată ce am simțit recunoștința celor din jur și entuziasmul lor concentrat în jurul acțiunilor noastre, mai putem deveni corporatiști sau bugetari?
Rămâne numai să ne putem continua drumul cât mai drept cu putință. Pentru că domeniul nostru este un fel de antreprenoriat. Suntem proprii noștri șefi. Alegem singuri proiectele în care ne implicăm. Avem voie să greșim și să înregistrăm succese. Hotărâm singuri ce resurse alocam și cât timp folosim pentru fiecare proiect demarat. Dimensiunea și amploarea implicării noastre ține de felul nostru de a fi. Unii preferă o „afacere” de familie în care țin totul sub control. Alții se orientează către proiecte majore, cu implicații multiple, proiecte cărora nu le întrezăresc limitele și care ating foarte mulți beneficiari.
Nu există bine și rău. Fiecare lucru care ne caracterizează este bine ales și bine făcut. Douăzeci de perechi de papuci dăruiți la timpul potrivit, de către o persoană care nu a putut dărui vreodată ceva, sunt la fel de valoroși ca un proiect național care schimbă sistemul în următorii zece ani.
Rămânem deci cu întrebarea: în ce măsură facem ce vrem cu viața noastră? Probabil că meseria oamenilor este aleasă dinainte de către cineva. Fiecăruia i se potrivește ceva anume, trebuie doar să descopere acel ceva. Orice ți se potrivește trebuie făcut cu plăcere și entuziasm. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege asta. Chiar și greșelile au valoarea lor atunci când învățam din ele, se pare însă că suntem cumva canalizați către ceea ce facem mai bine.
Cam atât cu auto-reflexia de vară. A venit toamna și vom fi din nou ocupați. La treabă!
