În vizită la Deea

În fața ușii de la scara C, Irina caută numărul de interfon pe care urma să-l tasteze, să intrăm. Sunt cu asistenta în vizită la o fetiță din proiectul de tratamente la domiciliul copiilor cu cancer. Pe drum, Irina mi-a povestit despre Deea, fetița la care mergem acum, așa că deja mi-o imaginam:
“Deea are ceva ce noi nu avem”, îmi spune Irina. „Are o putere extraordinară de a lupta și un optimism ieșit din comun, cu care reușește să țină în echilibru toată familia. Da, ea își încurajează părinții să facă planuri de viitor, pentru momentul în care ea va învinge cancerul„.

Mi-a povestit și cum, de fiecare dată când merge la ea acasă să îi recolteze analize după curele de chimioterapie, o întâmpină la ușă cu un zâmbet larg și o îmbrățișare lungă. Le-am primit și eu – și îmbrățișare, și zâmbet.

Deea ne-a invitat în camera ei colorată, unde ne aștepta cu biscuiți făcuți de ea cu ajutorul mamei.
Timp de 45 de minute, le-am ascultat conversațiile, le-am urmărit privirile zâmbitoare. În timp ce Irina recolta probele pentru analize, Deea s-a întors spre mine și a spus: “Alina, nici nu știi ce bine îmi pare că veniți la mine acasă, să nu mai merg cu mami la spital!  Nu puteți merge și la Alexa, prietena și colega mea de cameră de la spital? Ea locuiește în Hunedoara!”

Acesta este și visul nostru, să putem merge acasă la toți copiii. Să evite astfel cât mai multe drumuri la spital… Mi-am oprit lacrimile cu greu.

Uneori însoțesc asistentele în deplasările la domiciliu, așa cum azi am însoțit-o pe Irina. Deea, micuța pacientă pe care am cunoscut-o astăzi mi-a oferit încă o lecție de viață. Și încrederea că într-o zi vom reuși să oferim tuturor copiilor din România posibilitatea de a fi îngrijiți cât mai mult, aproape de casele lor, acolo unde ei se simt cel mai bine.

Alina