În derulare din
2018
Parteneri
Rompetrol, Synevo
Tratamentul unui cancer pediatric poate dura luni sau chiar ani. În tot acest timp, copiii și familiile lor fac nenumărate drumuri între casă și spital – pentru tratament, analize, evaluări sau monitorizare între cure.
Unele dintre aceste drumuri sunt absolut necesare. Altele pot fi evitate.
Prin programul de îngrijire medicală la domiciliu, echipele medicale ajung la copiii cu cancer pentru acele proceduri din planul stabilit de medicul curant care pot fi realizate acasă, în condiții de siguranță.
Astfel, copilul petrece mai puțin timp pe drum și în spital și mai mult timp în mediul lui familiar.
Ce putem face acasă
În funcție de indicația medicului curant și de nevoile fiecărui copil, serviciile pot include:
recoltarea probelor pentru analize
Acasă, dar în continuare conectat cu spitalul
Îngrijirea la domiciliu nu înlocuiește echipa medicală care tratează copilul ci o aduce mai aproape.
Programul este realizat împreună cu secțiile de oncologie pediatrică și cu personal medical specializat. Medicii oncologi pediatri coordonează îngrijirea și stabilesc vizitele la domiciliu în funcție de situația fiecărui pacient.

Informațiile medicale din timpul vizitelor sunt integrate în DARA, platforma digitală dezvoltată de Dăruiește Aripi.
Astfel, rezultatele analizelor, evaluările și informațiile culese acasă devin parte din dosarul medical digital al copilului și pot fi urmărite de medicul curant.
De ce contează
Pentru un copil aflat în tratament oncologic, o recoltare de sânge nu înseamnă doar câteva minute pentru o analiză.
Poate însemna:
un drum de zeci sau sute de kilometri
Ce am reușit până acum
460 de copii au beneficiat de programul de îngrijire medicală la domiciliu.
Pentru ei și familiile lor, asta a însemnat:
3.400+
vizite medicale la domiciliu
De la un proiect la un model de îngrijire









