Inaugurată în februarie 2014 și denumită sugestiv Centrul Medical Focus, secția de onco-hematologie și reumatologie pediatrică din cadrul Spitalului Județean Constanța este singura din regiunea de sud-est a României specializată în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea copiilor cu cancer, precum și în susținerea familiilor acestora.
Valoarea proiectului
137.589 euro
Partener principal
Brise Group
De ce era nevoie de un astfel de proiect
Dobrogea este una din regiunile cu cel mai mare număr de copii diagnosticați cu cancer raportat la numărul total de copii. Cu toate acestea, nu a existat până în 2014, în regiune, nicio secție specializată în tratarea corespunzătoare a copiilor bolnavi de cancer și monitorizarea lor pe termen lung.
Copiii cu afecțiuni oncologice erau îngrijiți în cadrul secției de Pediatrie, aflată la etajul 8 al spitalului, cu funcționalități vechi de 50 de ani, fără circuite distincte, fiind obligați să parcurgă aceleași trasee cu bolnavii de toate vârstele și cu toate patologiile.
Copiii aflați după chimioterapie erau tratați în același spațiu cu cei cu afecțiuni virale, acest lucru punându-le viața în pericol. De cele mai multe ori, familiile erau obligate să meargă la București pentru tratamente și monitorizări de specialitate.
Ce am făcut
Am construit o secție în regim ambulator – singura din țară – model conceput împreună cu doamna doctor Adriana Apostol și inspirat după centrele de referință din Europa de Vest.
Secția deservește copiii diagnosticați cu boli onco-hematologice și reumatologice din județul Constanța, precum și din județele Tulcea, Galați, Brăila și Călărași.
Am creat o structură modernă la parterul spitalului, unde copiii beneficiază de circuite separate și de personal medical specializat dedicat.
Am construit un spațiu dedicat ce include cabinete medicale, cameră de recoltare analize, cameră dedicată asistentelor, saloane de tratament, sală de curs, spațiu de joacă, recepție și sală de așteptare.
Din anul 2018 am dezvoltat un program de îngrijire la domiciliu pentru copiii din Dobrogea diagnosticați cu boli cronice grave.
Rezultate
Toți copiii bolnavi de cancer și alte boli rare din Regiunea de Sud-Est a României – peste 500 la număr – beneficiază de îngrijiri la cele mai înalte standarde clinice, cu personal medical specializat, într-un spațiu special creat pentru nevoile lor.
Înainte
Recunoaștere

Marele Premiu
Gala Societății Civile, ediția a XV-a, 12 iunie 2017










