Asociația Dăruiește Aripi
Dotarea Sectiei de Oncologie Pediatrica din cadrul Spitalului Sf. Maria Iasi

Dotarea Sectiei de Oncologie Pediatrica din cadrul Spitalului Sf. Maria Iasi

Susținem activitatea acestei secții prin achiziționare de echipamente performante și modernizarea spațiilor.

Finalizat

Spitalul de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași asigură asistență medicală pediatrică pentru municipiul Iași, precum și pentru celelalte 7 județe ale Moldovei. Secția de Onco-Hematologie Pediatrică dispune de 45 de paturi dedicate copiilor cu cancer din zonă.

Valoarea proiectului
688.806 lei

Cum am sprijinit secția

Am achiziționat un ecograf performant, necesar monitorizării bolii și a efectelor adverse ale chimioterapiei, în special a celor cardiace. Este primul echipament de acest tip de care a dispus secția.

Am completat dotările medicale cu pompe pentru morfină, infuzomate și injectomate, accesoriile necesare funcționării acestora și consumabile specifice tratamentelor. Am achiziționat și un agitator pentru trombocite, utilizat pentru păstrarea în condiții corespunzătoare a concentratelor trombocitare destinate transfuziilor.

Pentru condiții mai bune pe durata internării, am dotat secția cu mobilier și noptiere și am utilat spațiile dedicate părinților. De asemenea, am oferit personalului medical laptopuri și echipamente multifuncționale pentru activitatea de zi cu zi.

Aceste investiții fac parte dintr-un parteneriat pe termen lung cu spitalul din Iași, prin care răspundem nevoilor concrete ale secției și ale copiilor îngrijiți aici.