Jurnal de șantier. Status actual: ce am făcut, ce urmează să facem! 

De pe șantier, numai vești bune. Acum, că ne aflăm la jumătatea anului calendaristic, trecem în revistă pentru voi pașii care au fost urmați în reconstruirea și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți și transformarea ei în ceea ce ne dorim să devină un centru de excelență pentru salvarea prematurilor care au nevoie de ajutor medical specializat.   

Pentru amenajarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Județean Constanța, proiect realizat în parteneriat cu Asociația Inima Copiilor și Fundația Vodafone Romania s-au realizat: 

  • Îndepărtarea completă a tencuielii de pe pereți și tavane pentru prevenirea infecțiilor nozocomiale; 
  • Desfacerea băilor și a grupurilor sanitare din saloane; 
  • Refacerea tuturor pereții care prezentau deficiențe structurale; 
  • Consolidarea prin procedeul de cămășuire a pereților care nu au fost refăcuți; 
  • Tencuiala tuturor pereților din secție; 
  • Montarea cadrelor metalice în golurile dedicate ușilor, cadre care compensează zidăria îndepărtată; 
  • Schimbarea coloanelor pentru alimentarea cu apă rece și calda, precum și a coloanelor de scurgere, inclusiv la etajul 9; 
  • Îndepărtarea șapei vechi și turnarea șapei noi pe întreaga suprafață a secției; 
  • Montarea în fiecare cameră a traseelor (tubulatura) pentru cablurile electrice și de date; 
  • Realizarea structurii metalice pentru pereții de rigips. 

Urmează a se realiza: 

  • Înlocuirea ferestrelor de PVC cu ferestre din AL, cu sistem de umbrire între foile de sticlă pentru a preveni depunerea prafului pe jaluzele; 
  • Realizarea unui sistem performant de climatizare dedicat pentru secțiile de terapie intensivă; 
  • Extinderea structurii metalice exterioare, de la etajul 5 la etajul 8, pentru montarea echipamentelor grele de climatizare (centrală tratare aer + chiller); 
  • Montarea paturilor de cabluri în toată secția și realizarea traseelor de cabluri electrice și de date; 
  • Montarea tablourilor electrice speciale dedicate secțiilor de terapie intensivă, tablouri prevăzute cu transformatoare de separație de 10KVA, de uz medical; 
  • Realizarea traseelor de gaze medicale pentru fiecare pat copil; 
  • Montarea a 30 de pandante cu două brațe articulate pentru distribuția gazelor medicale și alimentarea echipamentelor medicale; 
  • Instalarea ușilor speciale cu dublă deschidere, atât culisantă, cât si batantă, cu acționare electrică pentru mișcarea culisantă; 
  • Instalarea covorului de PVC și a tapetului de uz medical; 
  • Instalarea unui sistem de telemedicină ce permite urmărirea și diagnosticarea copiilor de la distanță.

Poate vi se par prea multe amănunte tehnice, dar când vorbim despre salvarea vieții fragile a unui copil prematur, în stare critică, veți înțelege de ce toate aceste detalii sunt de maximă importanță  de la dedicarea echipelor noastre, până la atenția pe care o acordăm fiecărei etape. Grija pe care o acordăm lucrurilor și oamenilor cu care ne înconjurăm face diferența în toate proiectele noastre. Copiii sunt pe primul loc și ne vom implica cu toate resursele disponibile să finalizăm acest proiect. 
 
 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.