Dezvoltarea de servicii integrate în oncologia pediatrică din România

Cancerul la copii este o boală rară (1 la 10.000 cazuri), motiv pentru care expertiza specializată este concentrată într-un număr mic de locații față de teritoriul României. În țara noastră există 12 secții specializate în onco-hematologie pediatrică, dispuse în 8 județe din totalul de 42, suficiente pentru numărul de copii cu cancer din țara noastră. Ceea ce lipsește sunt serviciile de asistență locală, aproape de casa copilului.  

Plecarea din spital ar trebui să fie un moment de bucurie, dar este un moment de panică atât pentru familii cât și pentru medicii care tratează copiii cu cancer, care se confruntă cu lipsa serviciilor de monitorizare locală.  

Copiii iși doresc să petreacă cât mai puțin timp în spital și cât mai mult timp acasă, în comunitatea lor, acolo unde se simte cel mai bine și în siguranță. 

Asociația Dăruiește Aripi propune dezvoltarea unui model viabil de servicii de asistență medicală și în afara acestor secții, pentru monitorizarea continuă, în orice moment al bolii, oriunde s-ar afla copilul.

Acest model include două tipuri de servicii medicale, oferite copiilor pe tot parcursul tratamentului și pe întreg teritoriul țării.

Asistență de specialitate la domiciliul copiilor cu cancer

Dezvoltarea rețelei de oncologie pediatrică de proximitate la nivel local

Poti dona ușor cu cardul, simplu și rapid!
Donează online