Sărbătoarea Paștelui este ocazia de a închide ochii noștri lumești și de a-i deschide pe cei sufletești. Este momentul în care ne amintim care sunt însușirile noastre care ne fac cu adevărat să fim oameni. Închidem ochii doar câteva clipe, atât cât este nevoie pentru a rememora chinurile Fiului lui Dumnezeu, trimis pe Pământ pentru a ispăși prin propria jertfă păcatele oamenilor. În aceste câteva momente putem vedea cu ochii mințîi o inscripție de pe o cruce de lemn așezată umil, într-un colț al mănăstirii Micula. Pe această cruce, Isus, răstignit, ne spune: „Vedeți ce am făcut eu pentru voi? Voi ce veți face pentru mine?”
Este în credința noastră ortodoxă să facem bine celorlalți. Să ne iubim aproapele așa cum ne iubim pe noi înșine. Să iubim copiii nenăscuți încă, să îi iubim pe cei bolnavi, pe cei singuri, să ii iubim pe cei mai puțin norocoși decât noi. De aici izvorăște toată empatia și compasiunea, nestirbite și neumbrite de niciun alt sentiment care, de altfel, domină viața noastră de zi cu zi. Obișnuim să credem că orice altă religie, înrudită sau nu cu ortodoxia, propovăduiește aceeași nevoie de sentimente pozitive. Mai mult decât atât, chiar și cei care nu cred în viață spirituală și își rezumă existența numai pe acest pământ, pot fi la fel de iubitori, la fel de buni ca orice altă persoană credincioasă. În final, cum ar arăta lumea dacă toți ar face în așa fel încât cei de lângă ei să se simtă mai bine?
Cum ar fi ca tuturor oamenilor de lângă tine să le pese de soarta ta, să facă totul pentru ca tu să poți depăși obstacolele care uneori îți stau în cale? Discutând despre binefacere, nu uităm despre secolele trecute, atunci când primele spitale au apărut la porțile cetăților. Ele erau înființate de regi și păstorite de călugări, care își îndeplineau misiunea de a îngriji pe cei bolnavi. Nu mai departe de începutul secolulului trecut, spitalele erau dezvoltate de către comunitate și conectate cu mănăstiri, pentru ca întreg personalul de îngrijire să fie alcătuit din măicuțe.
Ce s-a întâmplat în ultimul secol, direcția în care se îndreaptă astăzi medicina, este cu totul altceva. Au apărut instituțiile spitalicești în care lucrează oameni plătiți din asigurările medicale încasate de la populație. Au apărut frustrări, au apărut interese meschine, au apărut ca și in alte domenii, avatarurile vieții moderne fără de care nu putem trăi, dar care nu trebuie să pună stăpânire pe ființele noastre. Și ca să nu ne considerăm pierduți, momentul Paștelui trebuie să fie pentru noi sărbătoarea luminii, sărbătoarea vieții. Sărbătoarea faptelor bune și a sentimentelor înălțătoare.