17 aprilie Ziua Internațională a Hemofiliei și a bolilor hemoragice

Am crescut crezând că Paștele este o poveste frumoasă și simplă, romanțată în mintea mea creștină de ideea reîntoarcerii lui Isus. Am urmărit ani la rând, cu nasul lipit de marginea mesei, cum cresc cozonacii în tăvi, cum ouăle devin colorate, cum lumea se bucură de puterea Învierii și a nelepădării … oh, da! … aceasta din urmă m-a bântuit prin viață și s-a prins de cugetul meu laolaltă cu ideea de viață întru semeni. Am descoperit înaintând prin timp că este simplu să fii Petru; că nu este nevoie decât de a te îndrepta doar spre familia ta – ca un bun creștin! – și te lepezi fără să știi. Dar, oare, învățătura nu-i mai multă?
Ba da. Chiar acum, în grădina lor Ghetsimani stau și se roagă să nu fie lepădați copiii bolnavi, copiii către care, involuntar, în entuziasmul nostru de mulțumire către Isus (care pe noi, cei fericiți, ne-a salvat) uităm să ne îndreptăm slava dătătoare de viață.
photo 4

17 aprilie este Ziua Internațională a Hemofiliei și a bolilor hemoragice. Pentru micuții care acum urcă o grea Golgotă am organizat o mică sărbătoare pascală prin care sa le facem cunoscuta boala și celorlalți, sărbătoare la care i-am adus împreună pe cei 14 copii deja diagnosticați astfel, din comunitatea noastra și un grup de copii, supraviețuitori ai unor boli maligne care le-au pregătit un program artistic….
Pe 17 aprilie, acești copii au sfințit prin prezența lor pură și nevinovată Centrul Medical Focus. Au râs, s-au jucat, au desfăcut cadouri veseli de surprinze, s-au împrietenit, au prins – sperăm noi – puteri de a crede că există mereu o șansă. Încercăm să-i învățăm asta. Numai că noi și părinții lor știm bine că șansa dată de România este momentan firavă. Romania este țara din Uniunea Europeana care acordă cele mai puține fonduri pentru acestă boală (0.5 unit/capita, față de Ungaria unde sunt 6 unit/capita). De aceea, copiii diagnosticați cu această boală primesc cu greu tratamentul adecvat, ca să nu mai spunem despre faptul că prevenția bolii nu a fost încă bugatată, deși Guvernul României s-a angajat să acorde 3unit/capita, cantitatea minimă necesară. Iar când există leac pentru sănătatea copiilor, pentru a păstra surâsul acela minunat pe chipul mic al credinței în umanitate, trebuie să luptăm noi pentru ei ca să-i întoarcem vorbele lui Petru!
Cu toții avem o povară, mai mare sau mai mică, pe care o ducem în inimi cu tăria dată de speranță; însă am învățat că orice Golgotă se parcurge infinit mai ușor când oferi ajutor celui care urcă mult mai chinuit alături de tine. Iar pe copii ar trebui să-i purtăm pe brațe pentru a nu atinge pământul suferinței. La capătul drumului, nu ne așteaptă astfel decât învierea sufletelor noastre, cu mult mai pure.
De sărbători, vă doresc să nu uitați de niciun copil, pentru că doar atunci puteți fi pe deplin fericiți!
Vă urez … copii fericiți!

Multumim:
Pizza Sabroso
X’s Dance
Anca Mates
Livia Ciobanu Mansour
Anca Anton
Leila Banciu
Georgiana Stuff
Marinela Palamariuc
Cristi Pruiu,
pentru ca ati dăruit.

Paste linistit!
untitled13

Meniu