
Alina Pătrăhău
Președinte, Fondator și fundraiser
„În 2010, fiul meu, în vârstă de 1 an, a fost suspect de o boală incurabilă. Am simțit că se prăbușește Cerul asupra mea și m-am confruntat cu calvarul oricărei mame în fața acestui potențial diagnostic. Din fericire pentru familia noastră, diagnosticul s-a infirmat a doua zi, însă mie noaptea aceea mi-a schimbat viața: am decis să mă implic cu tot ce pot și știu în salvarea copiilor bolnavi din România.
Tot în 2010 am auzit de cazul unui băiețel de doi ani cu cancer, i-am obținut second opinion de la o clinică de referință din străinătate și am reușit să îl salvăm. Suntem în 2020, iar Toni este capitanul echipei de fotbal din școala lui. După Toni au urmat sute de alți copii, dar bucuria reușitelor transferurilor în străinătate era umbrită de dramele copiilor rămași acasă. De la părinții copiilor bolnavi am învățat cât pentru o viață și am primit energia de a lupta alături de ei. Am înteles că stă în puterea noastră să schimbăm soarta copiilor tratați în România.
Am ales să pornesc un proiect fără precedent pentru copiii bolnavi de cancer din orașul meu de la Marea Neagră, Constanța. Împreună cu Dr. Adriana Apostol, am inițiat transformarea serviciilor de onco-hematologie și reumatologie pediatrică, într-o secție unică în România, organizată și dotată după cele mai de succes modele din Europa de Vest. Acest proiect m-a inspirat să inițiez o organizație care să ducă mai departe misiunea mea, acum împărtășită de mulți alții. Așa s-a născut asociația Dăruiește Aripi și odată cu ea, povestea noastră…”