Dulapul cu jucării

Perioada de implementare:  noiembrie 2019 – prezent
Partener: Therme București

 

Therme București s-a alăturat, în Săptămâna Generozității  derulată în perioada 4-10 noiembrie 2019, inițiativei Asociației Dăruiește Aripi în campania “Dulapul cu Jucării”, campanie prin care colectăm jucării și jocuri, exclusiv noi, cu care vom umple dulapurile dedicate din trei secții de oncologie pediatrică din București de la Spitalul Marie Curie, Institutul Oncologic București și Institutul Clinic Fundeni.

Mari oportunități de a-i ajuta pe ceilalți apar rareori, dar cele mici ne înconjoară zi de zi. Pentru asta, dragi prieteni, vă invităm să dăruiți un cadou, fără nicio ocazie, pentru un copil bolnav, internat în oncologia pediatrică.

Noi derulăm deja de 5 ani cu mare succes acest proiect în secția de onco-hematologie pediatrică din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și cu mâna pe inimă putem spune că lacrimile se usucă mai ușor atunci când micul pacient primește o jucărie.

Iată cum puteți face fericit un copil aflat în suferință:

Alege un joc sau o jucărie, rechizite sau cărți, TOATE NEAPĂRAT NOI, și scrie-ne un e-mail pe info@daruiestearipi.ro sau ia legătura cu noi să stabilim cum le putem prelua de la voi!

Vă mulțumim!

 

Meniu