#lunainimilordeschise în 2019

Cora România ne-a ales și anul acesta să reluăm colaborarea pe proiecte de modernizare necesare spitalelor din Constanța. Ne-am sfătuit cu medici din secții și am identificat prioritățile în materie de dotări medicale.

Ne dorim să achiziționăm pentru oncologia pediatrică din Constanța echipamente de analize medicale rapide, un scaun hidraulic pentru sala de analize, pompe de administrare tratament și computere utilate pentru registratorul de oncologie și compartiment. Nimic nu e mai prețios decât timpul pe care un copil bolnav de cancer îl petrece în spital. Indiferent cât de prietenos e centrul de oncologie pediatrică de la SCJU Constanța, copiii bolnavi își doresc să stea cât mai puțin acolo. Streptotesterul va demonstra în timp util dacă un copil bolnav are nevoie de intervenție rapidă cu antibiotic sau doar medicație antivirală. Pentru un  copil cu imunitatea compromisă astfel de decizii joacă un rol major în calitatea vieții lui în timpul chimioterapiei.

Chirurgia pediatrică va primi instrumentar pentru sala de operație și echipamente medicale care îi ajută în tratamentul de zi cu zi al fracturilor și operațiilor ce se desfășoară în sala de chirurgie pediatrică de la SCJU Constanța. Lame de fierăstrău, mandrine, masă de gipsat, toate sunt extrem de importante pe o secție care îngrijește nesăbuința specifică copilăriei.

Nu în ultimul rând, ne-am propus să re-utilăm sala de așteptare a Centrului Regional de Transfuzii Constanța. Criza de sânge e binecunoscută la nivel național și nu o dată am auzit cu toții că sunt copii care au urgent nevoie de sânge. Ne dorim  să contribuim și noi la confortul acestor eroi anonimi care vin să doneze sânge și să schimbăm înfățișarea sălii de așteptare, prin achiziționarea de scaune și mese care să facă  așteptarea mai ușoară.

„Luna inimilor deschise” este o campanie care se desfașoară încă din 2005 în toate magazinele Cora din România care își aleg o organizație umanitară parteneră și aduc schimbare reală prin proiectele în care se implică.

Fiți alături de noi în #lunainimilordeschise și donați bani sau tichetul Cora la casele de marcat.

Poti dona ușor cu cardul, simplu și rapid!
Donează online