Swimathon 2025

Povestea Swimathon 2025 este plină de emoții noi, bucurie, comunitate și susținere. În fiecare an, descoperim cu mândrie că avem alături de noi îngeri păzitori care nu doar că ne ajută, dar o fac și cu entuziasm, creativitate și emoție greu de pus în cuvinte.

125,555 lei s-au strâns anul acesta, pentru copiii cu cancer din proiectul nostru de tratamente la domiciliu!

12 echipe și 4 înotători individuali au făcut valuri de bine în comunitatea lor și au reușit să motiveze 360 de donatori pentru acest proiect de suflet! În contextul acestui an dificil pentru mulți dintre noi, efortul și motivarea acestor oameni ne-a umplut inimile de mândrie și recunoștință!

Cum reușesc acești oameni să strângă bani, vă întrebați? Ei bine, cu multă creativitate, energie și perseverență!

5 dintre echipele care s-au aliniat la startul acestei campanii sunt formate din voluntari — profesori și elevi — din școli și licee din Constanța, care au creat propriile evenimente caritabile. Ne-am bucurat să vedem ideile lor transformate în inițiative reale, cu impact:

  • Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța – a organizat un spectacol de modă caritabil pe plajă, cu creațiile unor liceeni talentați. Donațiile participanților și licitația caritabilă au adus 22.290 lei pentru copiii cu cancer – o performanță uimitoare!
  • Liceul Internațional de Informatică Constanța – parteneri fideli de mai mulți ani, au organizat tradiționalul turneu de volei, mobilizând din nou comunitatea lor și reușind să strângă 10.340 lei!
  • Liceul Teoretic Ovidius Constanța – și-a mobilizat comunitatea printr-un târg caritabil bine organizat și multă energie tânără, reușind să adune 7.800 lei pentru tratamentele la domiciliu.
  • Școala Gimnazială Spectrum Constanța și Școala Gimnazială nr. 8 Constanța au fost din nou alături de noi, promovând cauza cu dăruire și susținând proiectul cu perseverență. Le suntem recunoscători pentru continuitate și implicare!

Alături de noi încă de la prima participare, echipa Alergători pe valuri a adus din nou culoare, entuziasm și un val de susținere din partea unei comunități unite și generoase. La fel de implicați au fost și membrii echipei BNI Wave, susținători loiali, care au avut și anul acesta un impact remarcabil.

Nu în ultimul rând, vrem să le mulțumim din suflet și echipelor Dăruiește Aripi NOI și Împreună pentru bine, care au arătat că fiecare efort contează, indiferent de amploare. Prin perseverența și implicarea lor sinceră și dorința de a ajuta, au contribuit esențial la succesul campaniei.

Ne-au emoționat profund și micii noștri înotători de la echipele Swim 4 Kids și Little Dolphins, care au arătat că binele nu are vârstă. Entuziasmul și curajul lor sunt o sursă de inspirație pentru noi toți!

De asemenea, îi aplaudăm și le mulțumim celor 4 înotători individuali, care au ales să înoate singuri, dar cu o inimă mare și cu un scop comun — acela de a aduce alinare și sprijin copiilor bolnavi de cancer.

Vă mulțumim tuturor. Ați făcut valuri de bine. Iar binele vostru ajunge acolo unde e cea mai mare nevoie.

În spatele acestor reușite sunt oameni – cu suflet mare, cu inițiativă, cu energie. Vă mulțumim vouă, celor care ați făcut acest val de bine posibil:

Adrian Faur, Alexandru Sasu, Alina Cibi, Cameliu Costache, Carmina Capitanu, Catinca Mara Dumitru, Ciucan Dragoș-Octavian, Corina Ciuca, Cosmin Badea, Dan Cristian Lica, Denisa Stefania Borcos, Dragos Croitoru, Flavius Dragoi, Florin Giosan, Gabi Nastase, George Vizireanu , Ingrid Strainu, Iustina Chioaca, Ivan Ristea Strainu, Liliana Sumanaru, Lucas Florentin Purghel, Malina Stoian ,Maria Bianca Cirlescu, Maya Ilinca Dumitru, Miruna Ioana Savu, Natalia Ioana Bratu, Oana Ruxandra Rosu, Paul Florea, Preda Victoria,Sara Maria Constantinescu, Tatiana Ungureanu, Tudor Alexandroaiei, Tudor Petrache

Și voluntarii de la licee:

Anastasia Chiru, Irina Angela Drăghiciu, Marta Sofia Pîrvan Rus, Anisia Maria Gyulai Mureșean, Corina Ciucă, Cristina Lumezeanu, Bianca Ibadula, Ana Maria Mihaela Stan, Ioana Anesia Ciocan, Daria Deica, Dalian Medina Iliescu, Mihnea George Ioniță, Mara Gabriela Candet, Adela Ioana Crăciun, Rareș Ilias Banuta, Berire Gunes, Iris Zbranca, Carla Florea Francesca, Sofia Andreea Stănică, Diana Maria Nistor, Luca Marian Folescu, Delcă Darius-Eran, Chirila Alexandra, Pricop Alexia, Andrei Luca Sasu, Sofia-Maria Dula, Daria-Andreea Apostol, Maria Alexandra Vasile, Adrian Voiculescu, Carla Roberta Gabriela Tănasă, Iulia Paicu, Ema Maria Doleanu,Andreea Daraban ,Pavel Cristi Șerban,Luca Teslaru.

 

Poti dona ușor cu cardul, simplu și rapid!
Donează online