Încă suntem sub imperiul euforiei celei de-a șasea ediții Swimathon București, ce a avut loc sâmbătă, 30 iunie 2018. Nouă prieteni formidabili ai Asociației Dăruiește Aripi au înotat și au strâns fonduri pentru proiectul de Reconstrucție și Modernizare a Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți și a Compartimentului de Prematuri de la Spitalul Județean Constanța, proiectul nostru în derulare.
A fost una dintre cele mai frumoase zile din existența Dăruiește Aripi, zi în care am premiat efortul fundraiserilor noștri, OAMENI cu totul speciali, care au strâns împreună aproximativ 20.000 euro, sumă record în istoria acestui eveniment. Donațiile au venit din partea prietenilor, a celor ce cred în noi și în fundraiserii pe care i-am avut alături.
Swimathon București este cel mai mare eveniment de strângere de fonduri din România, fiind ocazia cu care ONG-urile se reunesc anual de șase ediții.
Este pentru prima dată când participăm la acest eveniment, iar emoțiile trăite le vom simți mult timp de acum încolo în suflete, odată cu recunoștința pentru cei nouă oameni care și-au mobilizat prietenii să doneze. Mulțumiri :
- Livica Frățiman – Șef Secție Neonatologie la Spitalul Județean Constanța
- Sebastian Davidescu (11 ani) – Născut fără o mânuță, Sebi și-a petrecut primele șapte săptămâni din viață în Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți care se reconstruiește acum
- Andrei Dudoiu – Human Banker, fost vicepreședinte Banca Transilvania
- Ionela Mișculescu – Director Regional Divizia pentru Medici la Banca Transilvania
- Roxana Avădănei – Chief Strategist la Avadanei Communications
- Dan Antonaru – Președinte Asociația Sportivă Sanasport Constanța, organizator Maratonul Nisipului
- Carmina Căpitanu – Profesoară limba engleză în Mangalia, atletă
- Mihai Ghibu – Ofițer la Centrul de Scafandri și în Forțele Navale Române
- Alina Pătrăhău – Fondator Dăruiește Aripi