Asociația Dăruiește Aripi este certificată de Guvernul României ca instituție de utilitate publică din data de 9 septembrie 2022.
Dăruiește Aripi este autoarea unor proiecte în premieră pentru România: Registrul Național al Cancerelor la Copil, primul studiu național de supraviețuire în cancerul pediatric și prima analiză națională privind nevoile părinților care au copii cu cancer.
Dăruiește Aripi participă la procesul legislativ de adoptare a Planului Național de Cancer, secțiunea de onco-pediatrie. Toate propunerile formulate de Asociație, în parteneriat cu specialiștii Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică și înaintate Ministerului Sănătății, se regăsesc în proiectul de lege votat de Parlamentul României. Aceste propuneri respectă în integralitate direcțiile strategice din Planul Societății Europene pentru Oncologie Pediatrică (SIOP Europe), actualizat pentru perioada 2021-2026.
Asociația Dăruiește Aripi susține 5 obiective-cheie în Planul National de Combatere a Cancerului pentru creșterea supraviețuirii și a calității vieții copiilor cu afecțiuni oncologice.
Cele 5 obiective sunt:
- Dezvoltarea de servicii de onco-hematologie pediatrică integrate multidisciplinar pentru toate etapele parcursului clinic, prin aplicații inovatoare din domeniul tehnologiei informației.
- Dezvoltarea medicinei de precizie în oncologia pediatrică.
- Radioterapia cancerelor pediatrice.
- Acces continuu și adecvat la medicația oncologică pediatrică prevăzută de protocoalele terapeutice actuale.
- Conectarea onco-hematologiei pediatrice românești la marile platforme europene de asistență și cercetare.
Documentul poate fi consultat aici.
Planurile Asociației pentru următorii cinci ani includ extinderea și digitalizarea asistenței medicale onco-pediatrice la nivel național, precum și contribuția la elaborarea de proiecte la nivel european. Statutul de organizație de utilitate publică va fi un instrument important în acest sens.