Suma: 35 552,56 lei
Perioada de implementare: decembrie 2017 – iunie 2018
Resurse financiare din donații.
REZULTATE
- 10.000 de copii au participat la programul de educație civică Da, Eu Pot!
Lansat în februarie 2018, „DA, Eu Pot!” este primul nostru proiect educațional despre responsabilitate socială adresat copiilor din Constanța.
„Această inițiativă poartă amprenta responsabilității noastre de a transmite generației tinere cunoștințe importante privitoare la implicarea lor socială. Credem că responsabilitatea socială se poate deprinde, iar copiii au nevoie să înțeleagă ce înseamnă rolul pe care îl joacă în a face mai binele posibil”, susține Alina Pătrăhău, fondatoarea Asociației Dăruiește Aripi.
De ce?
- Ideea s-a născut în urma numeroaselor solicitări venite din partea școlilor și a grădinițelor din Constanța, prin implicarea copiilor în diverse acțiuni care vin în sprijinul comunității.
- Compasiunea este un sentiment cu care toți ne naștem. Odată cu trecerea anilor însă, oamenii nu se mai implică în problemele comunității din care fac parte. Este important să înțelegem, de la o vârstă cât mai fragedă, că a dărui este mai frumos decât a primi.
Ce am făcut?
- Primul modul s-a desfășurat în anul școlar 2017-2018 și a constat în tipărirea unei cărți – „Povestea lui Eu Pot!”– pe care am distribuit-o gratuit copiilor aflați în ultimul an de grădiniță și în clasele primare
- Cartea conține o poveste educațională, precum și diverse activități interactive pe care copiii le realizează împreună cu dascălii și familia. Copiii au discutat subiectul acasă, împreună cu părinții – un foarte bun exercițiu de conectare în familie.
- Povestea prezintă, prin intermediul ilustrațiilor, o situație reală: doi copii născuți cu probleme de sănătate, care nu beneficiază de aceleași facilități, fiind îngrijiți în orașe diferite – București și Constanța. Soluția este proiectul de Reconstrucție a Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Clinic Județean Constanța, cu ajutorul comunității constănțene.
Cum am făcut?
- Lansat în februarie 2018, proiectul beneficiază de susținerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța și de colaborarea a 36 de unități școlare din Constanța (grădinițe și școli de stat și particulare). De asemenea, Asociația Ilustrart, Ana Maria Huzum și Adina Rosetti au contribuit la desfășurarea proiectului.
- „Povestea lui Eu Pot!” conține ilustrații realizate de Daniela Șoșa, Maria Surducan, Maria Cucu, Teodora Oprea, Ileana Surducan și József Vass.
Status proiect
- Primul modul, dedicat copiilor cu vârste cuprinde între 5-10 ani, s-a bucurat de un real succes, având implicați 10.000 de elevi din unitățile școlare din Constanța, 300 de profesori și 93 de educatori.
- Următorul pas este ca proiectul „DA, Eu Pot!” să se desfășoare și în alte orașe din țară.
Rezultate obținute
- Credem că puterea copiilor de a reacționa pozitiv la problemele din jurul lor constă în cultivarea empatiei, a sentimentului de compasiune și a dorinței de a contribui.
- „DA, Eu Pot!” este o experiență continuă pe parcursul primilor ani de formare (5-14 ani), la sfârșitul căreia, copiii își consolidează sentimentul de responsabilitate socială.