Swimathon 2024

În fiecare an, participarea la Swimathon vine la pachet cu o mulțime de emoții. Fiind un eveniment de fundraising în care sunt implicați atât de mulți oameni și de care depind atât de multe suflete mici, și presiunea este pe măsură.

Dar, în fiecare an, toate așteptările noastre sunt depășite în mod absolut extraordinar. Energia și bucuria cu care se desfășoară întreaga campanie Swimathon este neegalată de niciun alt eveniment.

La începutul anului, când am făcut înscrierea pentru proiectul de tratamente la domiciliu ne-am propus să acoperim din banii strânși toate cele trei luni de vară care vor urma. Am fost ambițioși cu această sumă enormă de 130,000 lei pe care am setat-o ca obiectiv. Spre deosebire de anii anteriori, anul acesta proiectul nostru se desfășoară în 10 județe, avem peste 70 de vizite pe lună și mulți, prea mulți copii cu cancer care au nevoie de ajutor. Astfel că am îndrăznit să sperăm pentru ei la o vară fără griji.

Și am reușit! 153.110 lei s-au strâns în total la această ediție a Swimathon București. 597 de donatori au reușit să strângă 153.110 lei, o sumă care ne permite să oferim copiilor cu cancer din proiectul nostru, vara fără griji pe care o meritau.

52 de persoane s-au înscris ca fundraiseri pentru copiii cu cancer care au nevoie de tratamente și la domiciliu și 37 dintre acești oameni au și venit la bazin pentru a înota în numele cauzei pentru care s-au înscris. 5 școli și-au făcut la rândul lor echipe de profesori și elevi, au organizat evenimente de tot felul și au strâns bani pentru proiectul Dăruiește Aripi.

Inima noastră a crescut în acest an, cât pentru toate cele 20 de echipe care s-au străduit și au reușit să acopere cheltuielile acestor 3 luni de vară pentru copiii care au nevoie de vizite din partea echipei noastre medicale.

Suntem peste măsură de recunoscători pentru dedicarea și perseverența acestor oameni care au reușit să își motiveze apropiații și familiile să doneze pentru susținerea proiectului de tratamente la domiciliu. Fiecare donație, mică sau mare, a contat enorm și a demonstrat încă o dată că împreună putem face lucruri minunate.

Mulțumim din suflet tuturor donatorilor, fundraiserilor, școlilor și companiilor care au fost alături de noi. Fără voi, toate acestea nu ar fi fost posibile. Împreună, am demonstrat încă o dată că puterea comunității poate transforma visele în realitate.

Poti dona ușor cu cardul, simplu și rapid!
Donează online