Blog

Determinarea unei singure persoane poate schimba lumea

Blog
Alina Pătrăhău (Vasea), fondator Dăruiește Aripi În luna septembrie am avut privilegiul de a vizita o universitate celebră, pentru a participa la Programul Governing For Nonprofit Excellence desfăşurat la Harvard Business School. Această oportunitate a venit şi a trecut, însă a lăsat urme adânci atât în conştiinţa mea, cât şi…
Citește

Au început lucrările

Blog
După ce terenul a fost pregătit, caietele de sarcini au fost scrise şi licitaţiile puse la punct, a venit momentul alegerii primei firme de construcţii care, în timp ce vorbim, demolează spaţiul existent şi îl pregăteşte pentru noua investiţie. Chiar şi acest stagiu al lucrărilor este unul care ne obligă…
Citește

Angela Galeta, Director Fundația Vodafone: „Atunci când fiecare dintre noi va considera că a împărţi, a ajuta, a salva, a te implica sunt lucruri fireşti, abia atunci calitatea vieţii noastre, a tuturor românilor, se va îmbunătăţi.”

Blog
Lucrează în cadrul Vodafone de zece ani, în 2005 preluând gestionarea proiectelor de responsabilitate socială ale companiei (CSR), printre acestea numărându-se dezvoltarea unor soluţii de medicină pentru SMURD, ori campania de donare de sânge “O şansă pentru viaţă”. Cel mai recent proiect din domeniul sănătăţii pe care Fundaţia Vodafone România…
Citește

Este extraordinar să dăruieşti aripi de speranţă copiilor care îşi trăiesc fragmentat copilăria

Blog
În luna iunie anul acesta, Dăruieşte Aripi a înscris la Gala Societăţii Civile, competiţia naţională care recunoaşte implicarea socială şi exemplele de succes ale organizaţiilor neguvernamentale din România, primul proiect al Asociaţiei care, din lipsa de timp pentru celebrare, a rămas puţin cunoscut celor ce sunt interesaţi de subiectul bunăstării…
Citește
Poti dona ușor cu cardul, simplu și rapid!
Donează online